FAQ…


 Din ce sunt facute jaluzelele verticale? 

Jaluzele verticale sunt compuse dintr-o sina din aluminiu in partea superioara si o perdea de lamele care se agata de sina superioara. Materialul din care sunt facute lamelele este textil, de cele mai multe ori 100% poliester. Jaluzelele verticale pot fi insa si din PVC, lemn sau aluminiu. Pentru a actiona jaluzelele ai doua unitati de control. Un lant cu bile, care roteste lamelele, astfel incat sa poti controla gradual lumina care intra in camera. Si un snur cu greutate, care strange sau deschide jaluzeaua.

Se pot curata jaluzelele verticale? 

Binenteles, in functie de gradul de murdarie sunt mai multe variante:

a) Recomandat: Se ia fiecare lamela in parte si se face sul. Apoi se leaga pentru a nu se desface, cu un elastec de bani. In prealabil vei scoate greutatile din lamele si snurul. Umerasele raman la locul lor. Se aseaza lamelele intr-un lighean sau in cada. Se toarna peste ele apa calduta si un detergent tip PUR Universal cu Balsam sau ce ai in casa. Dupa 10-15 minute de inmuiere se schimba apa cu una curata si se mai lasa 5 minute. Apoi le poti clati inca o data cu dusul si le scoti. Dupa aceea le agati la locul lor pe sina, asa ude cum sunt. Se vor aranja si intinde singure in virtutea gravitatiei. Pune ceva prosoape sau altceva  dedesubt sa se scurga apa.

b) Confortabil: La fel ca mai sus in varianta (a) doar ca in loc sa le pui in cada le speli in masina de spalat. Nu uita insa ca lamelele de jaluzele verticale legate sul una cate una sa le bagi inainte intr-un sacotei alb si sa-l legi apoi la gura ca sa nu se risipeasca aceste jaluzele prin masina de spalat.

c) Dificil: Procedezi la inceput identic ca mai sus doar ca, dupa ce le lasi cateva minute la inmuiat iei lamela cu lamela si le speli cu un burete moale sau periuta pe marginea cazii. Se clatesc lamelele cu dusul si se monteaza ude pe pozitie. E bine sa puneti un prosop sub lamele, ca sa nu se scurga apa prin casa.

Pot sa fac combinatii de culori cu jaluzelele verticale? 

Da. Vezi pagina de  

„modele si culori jaluzele verticale”

. In functie de gustul fiecaruia si raportat la latimea unei ferestre aceste jaluzele se pot combina dupa cum urmeaza:  una cu una( pentru latimi mici de maxim 1,5 metri), doua cu doua( pentru latimi mai mari de 2 m ), una cu doua( pentru latimi medii ce nu depasesc 2 m ) sau orice alta combinatie de culori iti place, conform gusturilor tale. Nu uita insa sa te raportezi si la culorile din jurul tau( podea, pereti, mobila, etc. ).

Se monteaza jaluzelele si in plan vertical? Adica pe perete? 

Da, cu ajutorul unor console fixe sau reglabile, care se pot comanda ca accesorii. Vezi sectiunea „cum se monteaza” jaluzelele. Acest tip de montaj se foloseste in special atunci cand distanta de la glaful de sus si pana la tavan este prea mare si montajul clasic pe tavan ar deveni inestetic. Dezavantajul este ca sa va acumula praf pe sina si iti va da de lucru suplimentar.

Pot sa montez jaluzelele verticalesi in glaful geamului? 

Da, dar mai intai click pe „cum se masoara jaluzelele verticale” pentru a invata cateva secrete. Nu uita in acest caz sa iei in considerare distanta intre rama ferestrei mobile din partea de sus si glaful propriu zis. Pentru a putea deschide fereastra mobila ulterior, aceasta distanta trebuie sa fie de minim 3-4 cm.

Ce garantie am la „superbjaluzele” 

Pentru jaluzelele oferite de noi aveti o garantie de minim un an, timp in care daca se defecteaza ceva se va repara gratis. Stricarea jaluzelelor verticale insa nu se prea intampla datorita sistemelor simple si fiabile care sunt folosite. Daca totusi ulterior iesirii din garantie ceva nu va functiona cum trebuie, nu te ingrijora, suna-ne si problema se va rezolva.

Ce proprietati au superbjaluzelele? 

  • sunt termostabile, adica nu-si modifica forma daca bate soarele pe ele;
  • au stabilitate cromatica, adica nu se decoloreaza de la soare;
  • sunt tratate antistatic, deci nu se depune praful pe ele;
  • ofera posibilitatea de a grada luminozitatea din camera;
  • se pot monta pe casa scarilor in trapez( sau pentru mansarde ori tavane inclinate ), lucru imposibil la orice alt produs decorativ pentru ferestre( exceptie storuri tip plisee );
  • unele jaluzele sunt ignifuge deci nu propaga focul, speram sa nu trebuiasca sa beneficiati vreodata de aceasta caracteristica.

Lasă un comentariu